Bichon Maltez

Foto: www.justdogbreeds.com

Istoric
Cea mai veche menţionare a rasei Bichon Maltez datează din secolul 5 î.Ch., este vorba de o amforă grecească găsită în oraşul Vulci (oraş etrusc, astăzi este situat pe teritoriul Italiei). Pe acest vas, un câine ce pare să fie asemănător cu Bichonul Maltez este potretizat alături de cuvântul Μελιταιε ( lat. Melitaie). Referinţe către acest câine mai pot fi găsite de asemenea şi în literatura antică grecească şi romană.
Această rasă a fost recunoscută pentru prima dată pe insula Malta căreia îi poartă şi numele şi timp de peste 2800 de ani a fost aristocrata lumii canine, fiind deţinută numai de capete încoronate de pe tot globul. În timp ce alţi câini de companie cum ar fi Pomeranianul au fost obţinuţi din rase de talie mare, primul Bichon Maltez a fost de aceeaşi mărime cu cei de astăzi.

Caracteristici
Bichonul Maltez este un câine ”de jucărie” plasat just în partea superioară a listei AKC cu cei mai populari câini. Manierat, afectuos şi iubitor, este un deosebit câine de companie şi un bun câine de familie, de asemenea. Sunt potriviţi şi pentru proprietarii lipsiţi de experienţă iar inteligenţa lor şi capacitatea mare de învăţare îi fac uşor de dresat. Totuşi, nu este indicat să îi lăsaţi singuri în casă. Sunt plini de energie şi le place foarte mult să se joace.
Acest câine are nevoie de dragostea şi de grija familiei pentru a se dezvolta armonios, iar dacă aveţi nu suficient timp pentru el este mai bine să vă orientaţi spre altă rasă. Poate fi un câine de pază eficient, va lătra pentru a da alarma sau pentru a anunţa musafirii. Se înţelege bine cu copiii dar îi preferă pe cei mai mari şi mai blânzi. În general, se comportă prietenos în preajma străinilor, dar sunt dese cazurile în care Bichonul Maltez nu se va înţelege cu celelalte animale de companie, înfruntând chiar şi câinii de talie mare. Această rasă este adaptată traiului de apartament dar are nevoie de plimbări dese sau de o zona de joacă îngrădită.
Bichonul Maltez este un câine mic , elegant şi drăgălaş, cu o atitudine demnă. Are blana albă, mătăsoasă, cu păr lung şi drept, uneori cu nuanţe gălbui în jurul urechilor.

Întreţinere
Când vine vorba de întreţinere, blana Bichonului Maltez necesită perieri zilnice regulate. Mai trebuie să îi verificaţi urechile şi să îi trimaţi părul din partea posterioară din raţiuni de igienă. Când este toaletat bine, Bichonul Maltez năpârleşte mediu şi poate fi potrivit pentru persoanele alergice.

Nu permiteţi ca Bichonul dumneavoastră Maltez să dezvolte aşa-numitul ”Sindrom al câinelui mic” care face căţeii să se simtă conducătorii turmei în relaţiile cu oamenii. Aceasta cauzează o mulţime de probleme comportamentale. Răsfăţul exagerat îl poate face gelos cu vizitatorii şi să latre în mod excesiv.

Probleme medicale
Speranţa de viaţă a Bichonului Maltez este de 12-15 ani, iar dintre bolile cu care se confruntă mai des, enumerăm:

  • glaucom;
  • surzenie;
  • luxaţia de patelă- o tulburare care afectează rotula (patela);
  • afecţiunile dentare- acestea pot fi evitate hrănindu-l cu biscuiţi uscaţi care îi vor păstra dinţii curaţi şi sănătoşi;
  • entropion- răsucirea pleoapelor spre interior;
  • sensibilitate la medicamente;
denumire rasă Bichon Maltez
talie mică
receptivitate la dresaj medie
necesar toaletare mediu
grad năpârlire scăzut
energie ridicată
protecţie stapan poate fi un bun câine de pază
comportament în jurul copiilor bun cu copiii mari, grijulii
popularitate 1/10 2/10
culoare alb
media de vârstă 12-15 ani
dimensiuni la greabăn aproximativ 20 cm
greutate 2-3 kg
înălţime aproximativ 20 cm
susceptibilitatea la boală redusă

 

HRANA RECOMANDATA:

JUNIOR ADULT SENIOR
Artemis Small Breed Puppy 6.8kg Artemis Small Breed Adult 6.8kg  
Artemis Small Breed Puppy Artemis Small Breed Adult  
Acana Puppy Small Breed 7.5kg Acana Adult Small Breed 7.5kg  
Acana Puppy Small Breed Acana Adult Small Breed  
Orijen Puppy 7 kg  
Orijen Puppy    
Royal Canin Mini Junior 8.5kg Royal Canin Mini Adult 8kg Royal Canin Mini Mature 2kg
Royal Canin Mini Junior Royal Canin Mini Adult Royal Canin Mini Mature
Hill's SP Canine Puppy Mini 7.5kg Hill's SP Canine Adult Mini 7.5kg Hill's SP Canine Senior Mini 7.5kg
Hill’s SP Canine Puppy Mini Hill’s SP Canine Adult Mini Hill’s SP Canine Senior Mini
Eukanuba Puppy&Junior Small Breed 7.5kg Eukanuba Adult Small Bite 15kg Eukanuba Mature&Senior  Small & Medium Breed 15kg
Eukanuba Puppy&Junior Small Breed Eukanuba Adult Small Bite Eukanuba Mature&Senior Small
Trainer Natural Puppy Junior Mini 7.5kg Trainer Natural Adult Mini cu Pui 7.5kg Trainer Natural Senior Mini 7.5kg
Trainer Natural Puppy Junior Mini Trainer Natural Adult Mini Trainer Natural Senior Mini
Biomill Junior Mini 7.5kg Biomill Adult Mini 7.5kg  
Biomill Junior Mini Biomill Adult Mini  
Bosch Junior Mini 15kg Bosch Adult Mini 15kg  
Bosch Junior Mini Bosch Adult Mini  
Advance Dog Mini Puppy 15kg Advance Dog Mini Adult 20kg Advance Dog Mini Senior 3kg
Advance Dog Mini Puppy Advance Dog Mini Adult Advance Dog Mini Senior
Guabi Natural Junior Mini 7.5kg Guabi Natural Adult Mini 7.5kg  
Guabi Natural Junior Mini Guabi Natural Adult Mini  

Related posts:

  1. Bulldog Francez
  2. Bull Terrier
  3. American Staffordshire Terrier (Amstaff)
  4. Cocker Spaniel
  5. Saint-Bernard

Leave a Reply