Ciobănesc mioritic

rasa ciobanesc mioritic

Foto: www.forum.vethelp.ro

Istoric
Rasa Ciobănesc Mioritic este originară din Munţii Carpaţi. A fost obţinută prin selecţie naturală de către ciobani, scopul ei principal fiind utilitatea.

Standardele au fost elaborate de Asociaţia Chinologică Română în anul 1981 şi a fost acceptată ca rasă de Federaţia Chinologică Internaţională în anul 2005.

Caracteristici
Ciobănescul Mioritic are un corp masiv, acoperit complet cu păr lung şi pufos. Capul este mare; craniul larg, uşor arcuit; stopul nu este delimitat clar; lungimea botului este mai mică decât cea a craniului. Osul occipital este mare şi pronunţat. Trufa este neagră, bine dezvoltată. Are muşcătura puternică, dinţii fac o tăietură de tip foarfece. Urechile nu sunt foarte mari, sunt poziţionate în partea superioară a capului atârnând de o parte şi de cealaltă a acestuia. Ochii sunt de mărime medie, uşor ovali, căprui sau chihlimbarii. Gâtul este musculos şi solid, de lungime medie. Corpul se încadrează într-un dreptunghi; spatele este ferm, lat şi musculos.

Coada este prinsă sus; în stare de repaus, atârnă, atingând jareţii. Vârful ei este puţin curbat. Când câinele se află în mişcare, coada este ţinută sus, pe spate dar fără să se bucleze.

Părul este uşor ondulat, aspru, lung, măsurând  8-16 centimetri; subpărul este des şi fin. Culoarea de bază este în general alb, gri sau crem, uneori cu pete de aceste culori. Pielea cenuşie este preferată. Este posibil ca unii dintre puii rezultaţi la aceeaşi naştere să fie de o singură culoare iar ceilalţi pătaţi.

Ciobănescul Mioritic este plin de viaţă şi are un temperament echilibrat; vigilent, disciplinat şi foarte ataşat de stăpânul său, dar suspicios faţă de străini. Neînfricat şi alert, este apărătorul perfect al stăpânului şi a turmei. Deşi este un câine dominator, se supune stăpânului cu calm şi disciplină. Este un paznic incoruptibil şi un câine de companie minunat. Când este crescut ca un câine de turmă, nu va avea încredere în străini şi poate ţine piept unui urs, lup sau râs.

Obiectivul principal în dresarea unui Ciobănesc Mioritic este impunerea stăpânului drept lider al turmei, întrucât este în natura lui să trăiască într-un grup ierarhizat.  Când oamenii trăiesc cu câinii, devin parte din turma lor, care cooperează sub un singur lider. Limitele sunt bine-definite iar regulile sunt fixate. Deoarece câinii îşi transmit nemulţumirea prin mârâituri sau chiar muşcături, toţi oamenii trebuie să fie mai presus de el, singurii care iau decizii. Aceasta este singura cale prin care relatia dintre oameni şi câini poate fi un succes.

Întreţinere
Nu necesită o întreţinere deosebită, doar perieri ocazionale.

Probleme medicale
Datorită selecţiei naturale, este o rasă foarte sănătoasă. Bolile specifice sunt:

Boli specifice pentru Ciobanescul Mioritic:

  • torsiunea de stomac- umflarea stomacului câinelui datorită acumulării de gaze sau lichide. Odată cu balonarea poate apărea şi torsiunea în jurul propriei axe. Aceasta duce la obstrucţionarea venelor din abdomen, la hipotensiune, şoc şi deteriorarea organelor interne. Efectul lor combinat poate fi mortal;
  • displazia de sold;
  • maladia cotului.
denumire rasă Ciobănesc mioritic
talie mare
receptivitate la dresaj mică
necesar toaletare scăzut
grad năpârlire scăzut
energie ridicată
protecţie stapan latră
comportament în jurul copiilor bun în preajma copiilor mai mari şi blânzi
popularitate 1/10 10/10
culoare în întregime alb sau gri sau baltati, cu pete bine definite de culoare neagră sau gri.
media de vârstă 12-14 ani
dimensiuni la greabăn 65-75 cm
greutate în raport cu talia
înălţime 18-20 cm
susceptibilitatea la boală redusă

Hrana uscata recomandata:

Adult : Acana Adult Large Breed, Biomil Adult talie mare, Bosch Adult Maxi, Belcando Adult Lamb & Rice, Best Choice Adult Large, Eukanuba Adult Large cu pui, Eukanuba Adult Large cu miel si orez, Guabi Natural Adult Large, Hill’s SP Adult Large Breed cu Pui, Happy Dog Adult Maxi, Orijen Adult Dog,Purina Pro Plan Adult Large Robust, Purina Pro Plan Adult Large Athletic, Pro Pac Adult Large Breed, Royal Canin Giant Adult, Royal Canin Maxi Adult,Taste of the Wild Wetlands, Taste of the Wild Pacific Stream, Taste of the Wild High Prairie, Taste of the Wild Sierra Mountain, Trainer Natural Maxi Adult cu vita; Trainer Natural Maxi Adult cu pui;

Junior: Acana Puppy Large Breed, Biomill Junior Maxi, Boch Junior Maxi, Belcando Junior Maxi, Best Choice Junior Large, Eukanuba Puppy & Junior Large Breed, Guabi Natural Junior Large, Hill’s SP Puppy Large Breed, Happy Dog Junior Maxi, Orijen Puppy Large Breed, Purina Pro Plan Puppy Large Athletic, Purina Pro Plan Puppy Large Robust, Pro Pac Junior Large Breed, Royal Canin Giant Junior, Royal Canin Maxi Junior, Taste of the Wild High Prairie Puppy, Taste of the Wild Pacific Stream Puppy, Trainer Natural Maxi Junior;

Senior : Acana Senior, Biomill Maxi Senior Light, Bosch Senior, Belcando Senior Sensitive, Best Choice Senior Light, Eukanuba Mature & Senior Large Breed cu pui, Eukanuba Mature & Senior cu miel si orez, Happy Dog Senior, Hill’s SP Senior cu Pui, Orijen Senior, Royal Canin Maxi Mature, Trainer Natural Maxi Senior

Suplimente / Vitamine: Pet Phos Grand Chien, K9 Complete, K9 Complete Growth, K9 Complete Motion, Hokamix 30 pulbere/tablete

Related posts:

  1. Ciobanesc caucazian
  2. Ciobănesc Carpatin
  3. Collie
  4. BullMastiff
  5. Mastino Napoletano

Leave a Reply