Doberman Pinscher

Foto: www.lh4.ggpht.com

Istoric
Rasa Doberman Pinscher, cunoscută astăzi mai degrabă ca ”Doberman”, a fost obţinută în oraşul german Apolda, în jurul anului 1980, după terminarea războiului franco-prusac. Şi-a luat numele de la creatorul ei, colectorul de taxe locale Louis Dobermann. Cum munca acestuia presupunea un grad mare de risc, avea nevoie de un câine de pază şi protecţie care să reprezinte combinaţia ideală de forţă, agilitate, curaj şi ferocitate. Pentru aceasta a realizat încrucişări multiple între diferite rase cum ar fi German Pinscher, Beauceron, Rottweiler, Thuringian Sylvan Dog, Greyhound, Marele Danez, Weimaraner, German Shorthaired Pointer, Manchester Terrier şi Ciobănesc German. Proporţiile exacte şi chiar rasele folosite sunt necunoscute, totuşi mulţi experţi sunt de acord că e vorba de cel puţin patru dintre ele.
După moartea lui Louis Dobermann, petrecută în 1894, rasa a fost numită Doberman- Pinscher (pinscher este termenul german ce desemnează o categorie de câini folosiţi la ferme pentru exterminarea şoarecilor, în general), dar în timp s-a renunţat la sinonimul german al cuvântului englezesc ”terrier”.
Această rasă fost recunoscută de American Kennel Club (AKC) în anul 1908.

Caracteristici
Dobermanul este un câine atletic, voinic, de o mare agilitate, energie şi rezistenţă. Aceşti câini grozavi au blana fină, netedă, cu păr scurt, iar urechile le pot fi decupate pentru a sta ridicate ori lăsate să atârne în mod natural. Culorile blănii pot varia de la negru, cafeniu, albăstrui la maroniu, cu pete ruginii în zona capului şi la picioare. Înălţimea la greabăn se situează în general între 56 şi 72 de centimetri, iar greutatea obişnuită între 30 şi 38 de kilograme.
Mândru, nobil şi alert, Doberman.ul este un câine capabil de mult devotament şi afecţiune. Are temperamentul echilibrat, este inteligent, creativ şi învaţă repede. Excelează în antrenamentul de supunere mai ales dacă este bazat pe recompense şi laude. Sunt potriviţi pentru cei ce se pot impune încă din prima zi, datorită caracterului lor ambiţios, chiar încăpăţânat. Nu vor primi prea bine tratamentele dure şi aţâţările, iar în lipsa unei stimulări fizice şi mentale adecvate, pot deveni plictisiţi şi neliniştiţi.
În general, se înţeleg bine cu copii, mai ales dacă au crescut împreună. Totuşi, în lipsa supravegherii, dimensiunile sale mari pot cauza probleme.
Dacă este provocat, nu va da înapoi decât dacă este antrenat în acest scop, ceea ce îl face un câine de pază şi protecţie eficient.

Întreţinere
Nu are nevoie de o întreţinere deosebită, doar de perieri ocazionale ale blănii.

Probleme medicale
Studiile au arătat că Doberman.ii sunt mai predispuşi la afecţiuni ale prostatei decât oricare altă rasă canină. Pentru evitarea acestui risc este necesară castrarea animalului prin extirparea sistemului reproducător parţial ori în întregime.
Dintre alte boli ce pot afecta această rasă, enumerăm:

  • Dilataţia gastrică, care constă în umflarea stomacului câinelui datorită acumulării de gaze sau lichide, existând posibilitatea torsionării acestuia. Această boală este considerată a doua cauză de mortalitate la câini, după cancer;
  • Cancer;
  • Cardiomiopatia dilatativă- o afecţiune severă în care muşchiul cardiac este slăbit şi nu mai are putere să pompeze sângele în întreg organismul;
  • Hipertiroidia- o stare patologică cauzată de insuficienta secretare a hormonilor tiroidieni de către glanda tiroidă.
denumire rasă Doberman
talie mare
receptivitate la dresaj ridicată
necesar toaletare scăzut
grad năpârlire mediu
energie ridicată
protecţie stapan excelentă, câine de pază
comportament în jurul copiilor excelent, mai ales dacă a crescut cu ei
popularitate 1/10 2/10
culoare cafeniu, maroniu, negru, albăstrui, cu pete ruginii la cap şi picioare
media de vârstă 8-12 ani
dimensiuni la greabăn 56-72 cm
greutate 30-38 kg
înălţime 56-72 cm
susceptibilitatea la boală redusă

Hrana uscata recomandata:

Adult : Acana Adult Large Breed, Biomil Adult talie mare, Bosch Adult Maxi, Belcando Adult Lamb & Rice, Best Choice Adult Large, Eukanuba Adult Large cu pui, Eukanuba Adult Large cu miel si orez, Guabi Natural Adult Large, Hill’s SP Adult Large Breed cu Pui, Happy Dog Adult Maxi, Orijen Adult Dog,Purina Pro Plan Adult Large Robust, Purina Pro Plan Adult Large Athletic, Pro Pac Adult Large Breed, Royal Canin Giant Adult, Royal Canin Maxi Adult,Taste of the Wild Wetlands, Taste of the Wild Pacific Stream, Taste of the Wild High Prairie, Taste of the Wild Sierra Mountain, Trainer Natural Maxi Adult cu vita; Trainer Natural Maxi Adult cu pui;

Junior: Acana Puppy Large Breed, Biomill Junior Maxi, Boch Junior Maxi, Belcando Junior Maxi, Best Choice Junior Large, Eukanuba Puppy & Junior Large Breed, Guabi Natural Junior Large, Hill’s SP Puppy Large Breed, Happy Dog Junior Maxi, Orijen Puppy Large Breed, Purina Pro Plan Puppy Large Athletic, Purina Pro Plan Puppy Large Robust, Pro Pac Junior Large Breed, Royal Canin Giant Junior, Royal Canin Maxi Junior, Taste of the Wild High Prairie Puppy, Taste of the Wild Pacific Stream Puppy, Trainer Natural Maxi Junior;

Senior : Acana Senior, Biomill Maxi Senior Light, Bosch Senior, Belcando Senior Sensitive, Best Choice Senior Light, Eukanuba Mature & Senior Large Breed cu pui, Eukanuba Mature & Senior cu miel si orez, Happy Dog Senior, Hill’s SP Senior cu Pui, Orijen Senior, Royal Canin Maxi Mature, Trainer Natural Maxi Senior

Suplimente / Vitamine: Pet Phos Grand Chien, K9 Complete, K9 Complete Growth, K9 Complete Motion, Hokamix 30 pulbere/tablete

Related posts:

  1. Rottweiler
  2. Labrador Retriever
  3. Boxer
  4. Cocker Spaniel
  5. American Staffordshire Terrier (Amstaff)

Leave a Reply